Dacă vezi o pereche de pantofi de la ea, pe eticheta lipită pe talpa interioară vei găsi scris Bianca Georgescu. În timp ce înclinația către artă, desen și ”frumos” s-a manifestat încă din copilărie, pasiunea pentru pantofi a tinerei designer s-a lăsat așteptată până în anii de facultate. Bianca nu urmărește să facă o mare afacere din vânzarea pantofilor, ci doar să creeze ce a învățat mai bine. Surprinzător pentru ea, produsele au început să fie din ce în ce mai cerute și totul a debutat cu colecția ei de la licență.

Pian, haine sau pantofi?

Pantofii nu au fost atracția Biancăi, nici când era mică și îi plăceau caii, nici când a intrat la școala de muzică și a studiat pianul sau când s-a transferat în clasa a zecea la Școala Populară de Arte, la secția de design vestimentar. Pe băncile școlii a explorat ”un design vestimentar mai creativ, dus spre scenografie, spre artistic”, spune ea, apoi și-a continuat ideile la Universitatea Națională de Arte (UNARTE), în București.

După doi ani de facultate în care s-a axat doar pe haine, Bianca a hotărât să testeze toate domeniile și să profite de toate oportunitățile. În vară a făcut practică la Mineli Boutique. În acele zile călduroase, în care broboanele de sudoare îți alunecă pe tâmple, studenta lucra de zor la desene. Acum își amintește primele reacții la primul produs: ”Vai, ce frumos, mai vrem, mai fă-ne”. ”Am rămas acolo, mă îndrăgosteam din ce în ce mai mult, era genul ăla de pasiune când stai fără să-ți fie foamne, fără să-ți fie somn și trece timpul mult mai repede decât ți-ai dori”, mărturisește ea.

A plecat de acolo. Nu știa exact ce voia, dar nu își mai găsea locul. După câteva căutări a poposit în casa unei femei care lucra serii de încălțăminte. La început, Bianca stătea la masă, prelucra pielea, apoi cosea la mașină – asta după câteva luni. Pleca de acasă de dimineață, de la ora 8 și se întorcea seara, la 11.

Prin anul trei de facultate s-a instalat și ideea de licență. Deși studia pantofi, Bianca dorea să facă haine. Încurajările pe care le-a primit după ce a creat o pereche de pantofi cu accesorii detașabile, astfel încât dintr-o pereche se puteau face două, au impulsionat-o să continue pe aceeași linie cu lucrarea de licență. Nu se aștepta ca propria colecție să aibă un impact ”așa mare”. De aici au început să vină și comenzile.

Bella, ragazza, laurea, Milano

Bianca se află în fața ușii de la secretariat. Citește cu atenție cum în această vineri este ultima zi de înscrieri pentru Erasmus. ”Eh, asta este”, dar nu a fost chiar așa. Iese secretara, taie cuvântul ”vineri” și scrie ”luni”. ”Eu nu mi-am dorit nicio clipă să plec cu Erasmus, doar că a fost efectiv destinul”, povestește amuzată Bianca. Nici pentru ce a urmat nu și-a dat prea tare silința. A pus rapid câteva poze în portofoliu, l-a depus și a fost acceptată la Accademia di Brera, în Milano.

În seara de dinaintea plecării, Bianca și-a chemat prietenii să își ia rămas bun. La 12 noaptea, mama ei, venită din Brașov, le arăta ieșirea din apartament, pentră că fata urma să plece în mai puțin de șase ore și risca să ajungă în Milano cu mâinile în buzunar. S-a mobilizat rapid și a ajuns pe aeroportul italian cu trei valize pe care și acum le regretă. ”Cred că am folosit 1% din ce am pus acolo”, spune ea.

În Italia a învățat despre calitatea produsului. ”Încet, ușor, dar perfect” este principiul după care funcționează italienii, crede ea. Seara se plimba pe străzile din Milano, admira vitrinele magazinelor și imortaliza imaginile de poveste. Tot de poveste a fost și experiența de la Scala din Milano.

Și acum?

În februarie, de ziua ei de naștere, Bianca a primit cadou de la sora ei, Alexandra, un site. ”Nu am avut un business înainte să apară sora mea”, spune Bianca. De când a apărut Alexandra în peisaj, lucrurile sunt mai organizate. Ea se ocupă de site, de contabilitate, facturi, relații cu clienții sau răspunsuri pe Facebook. Tot ea s-a gândit la un mod în care ar putea ajuta victimele incendiului din Colectiv. Sora mai mare a propus să doneze o pereche de încălțări unei licitații din Brașov.

În prezent muncește la propriul brand, pentru că visul ei nu este să aibă un job într-o fabrică și să lucreze pentru alții. ”Când ai niște idei bune, nu prea-ți vine să le dai altuia, mai ales că știi să le faci tu și să le faci mult mai mișto”, spune designerul. Nu îi place când oamenii intervin în ideile ei. ”E dureros să îți vezi o idee bună în prim moment și apoi o vezi ridiculizată, ca să ajungă la cost de producție 50 de lei, să își scoată ei 200 de lei de produs”.

Nișa e un preț mai mare și un produs mai pretențios și foarte bine făcut din punct de vedere calitativ

Ar vrea să ajungă să lucreze în ”adevărata” industrie de încălțăminte. Menționează ”Dolce&Gabanna”, dar momentan e aici, în România, unde își construiește ceva al ei, pe care speră să îl aibă și peste cinci ani. ”Eu nu voi ajunge să am afacere de producție de pantofi în masă. Vreau să am producție în serie mică”, susține ea. Când vine vorba de bani…”Dacă investești dragoste în ceea ce faci, cred că ajungi la un moment dat să faci și bani…sper”. (râde)

Bianca folosește termenul ”unicat”. Așa își descrie produsele. Pantofi care se vând singuri, ea nu se chinuie să vândă, ea îi atrage pe oamenii interesați. Când și-a construit planul de business pentru a aplica pentru fonduri europene, și-a descris publicul creațiilor astfel: ”Femeile care preferă unicatul, care simt nevoia de a se exprima prin vestimentație”. Acum se gândește că are clienți atât de diferiți încât nu știe ce să răspundă exact la întrebarea referitoare la publicul țintă. ”De la directoare de bănci la psihologi, eleve”, spunea Bianca.

Eu vreau foarte mult să rămân pe partea de experimente artistice și de inovație

De curând a participat la Incubatorul de afaceri al Universității Alternative. În urma planului de business și a pitch-ului cu membri ING, Bianca a primit 5.000 de euro cu care și-a cumpărat o mașină de cusut. Din fericire, ne-am întâlnit înainte ca noua jucărie să ajungă acasă, altfel, slabe erau șansele să o scot din casă pentru interviu, după cum chiar ea mi-a spus, mai în glumă, mai în serios: ”Abia aștept să fac chestii pe ea, nu mai ies din casă” .

Articol Suburban Magazine