„Mă simt liberă ca antreprenor!“
„Mă simt liberă ca antreprenor!“
Debutul Biancăi Georgescu a prins aripi în ultimul an de facultate, atunci când profesoara care o asista la disertație a știut că ea poate mult mai mult decât ar crede oricine. Apoi a plecat la Milano, acolo unde a descoperit note discordante cu ceea ce învățase la București. Dar toate acestea i-au prins bine. Perfecțiunea design-ului italienesc i s-a strecurat în suflet, iar pantofii bine lucrați au devenit afacerea ei. Un business la care a visat cu mulți ani în urmă. Astăzi, această afacere îi atribuie rolul de fashion designer prin complexitatea și eleganța unor produse unice, de calitate.
„Am ajuns să fac pantofi strict din pasiune… Este drept că în viață am avut parte de căutare, pentru că la început am făcut haine, mai precis din clasa a IX-a, când mergeam la Școala Populară de Artă din Brașov și mă avântam în tot felul de proiecte din materiale neconvenționale și nu numai… Apoi, după liceu, am decis să dau la Design. Am intrat la UNARTE București și am continuat să confecționez haine, însă am simțit că trebuie să găsesc secțiunea care să mă satisfacă întru totul, să fiu mulțumită cu lucrurile pe care le fac. Ei bine, am început practica în acest domeniu. Spun practică, pentru că nu există o școală specializată pentru această meserie în București…
Prima dată am început la Minelli Boutique. Mi-au permis să fac orice doresc, m-au lăsat să creez modele, m-au ajutat și ei cu sfaturi, iar faptul că am avut oportunitatea să parcurg toate etapele de proiectare și realizare a unui pantof mi-a dat și mai mare încredere în mine. Am fost mai mult decât entuziasmată atunci când am văzut un pantof realizat de mine după un desen. Mi-am spus că trebuie să urmez această cale. Am evoluat, m-am plimbat prin mai multe ateliere unde am făcut practică, iar cel mai mult am învățat de la o doamnă care lucra fețe de încălțăminte acasă, iar eu mergeam și o ajutam efectiv în tot ce făcea. Oamenii te ajută, te lasă să înveți, mai ales dacă vrei să muncești, la rândul tău, și să-i ajuți…
Mi-am dorit foarte mult să învăț cap-coadă cum se face un pantof, pentru că este foarte important să știi cum să-ți exprimi ideile.“
O pereche de pantofi are nevoie de timpul ei…
Totul se realizează pe îndelete, fără grabă
„Da, este mult mai greu să faci un pantof decât să faci îmbrăcăminte. Pantoful este alcătuit din mult mai multe elemente: ai nevoie de calapod, talpă, branț, de soluții, ștaif, bombeu, piele etc., pielea fiind și mult mai scumpă decât un material textil. Ai nevoie de tipar, care trebuie realizat în prealabil. Pentru cine nu știe, în practică, realizarea unui pantof presupune trei etape: croirea pielii (decuparea după tipar); prelucrarea bucăților croite «la masă» și cusutul (unde de obicei este nevoie de două persoane – una se ocupă de subțiat pielea, îndoit, montat etc., iar cealaltă de cusut); ultima etapă este tălpuitul (unde se trage pe calapod fața realizată, cu bombeu și cu ștaif, în funcție de model, apoi se lasă pe calapod o zi, pentru ca a doua zi să se monteze talpa și să se finiseze). Așadar, oricât de repede ai vrea să-l faci, acesta are nevoie de timpul lui de uscare, dacă îți dorești să fie un produs finit de calitate la superlativ. La o haină este mai simplu. Nu ai nevoie decât de acel material textil, o mașină de cusut, foarfecă și tipar, în funcție de
situație…“
La Milano, unde nu e valabil „merge și așa“,a învățat tainele perfecțiunii
„După Universitatea Națională de Arte din București, mi-am dat licența pe încălțăminte cu o colecție inspirată din covoarele persane. Și dacă mă întrebi de ce m-au inspirat covoarele persane, voi spune că m-au fascinat, estetic vorbind, prin căldura pe care o oferă unei încăperi, prin coloristica și simbolistica ascunsă, iar mulți dintre noi știm deja că în cultura musulmană covorul este un instrument religios, de transcendere spre divinitate.
Musulmanii folosesc covoarele la rugăciune, iar acest lucru ne amintește că un covor, ca și un pantof, ne separă de pământ și ne poartă spre locul unde vrem să ajungem, fizic sau metafizic.
Am terminat anul III de facultate cu această colecție persană, apoi am plecat la Milano, cu Erasmus. Acolo mi-am schimbat perspectiva estetică a tot ceea ce înseamnă pantofi de calitate. Italia este mama pantofilor, iar eu m-am întors de acolo alt om. Nu-mi plăcea nimic din tot ceea ce făcusem înainte de a ajunge la Milano. Voi spune că una dintre plăcerile mele era să merg noaptea în zona Corso Como a orașului Milano, unde se află cele mai mari magazine cu haine și accesorii ale marilor branduri. Toate vitrinele acelor shop-uri sunt ca niște scene din povești, iar eu adoram să le privesc noaptea, pentru că se văd mult mai bine, fiind luminate spectaculos. Peste toate, nu mă privea nimeni suspicios. Mă inspirau…
Am lucrat la Pedrazzoli, un atelier care colaborează cu marile teatre ale lumii. Mi-a plăcut mult acolo, mai ales că aveam acces la o arhivă cu pantofi din toată lumea, de la începutul vremurilor până în zilele noastre, pantofi purtați de mari actori ai lumii. Lucram cu Scala din Milano, cu teatre din Elveția, cu balerini și actori cărora trebuia să le creăm modele neconvenționale, cum sunt, de exemplu, niște copite de cal. Totul ieșea perfect. Acolo, la Milano, am învățat tainele perfecțiunii. În acea școală nu se acceptă și nu funcționează niciodată sintagma «merge și așa». Produsul final trebuia să fie perfect. Ei preferau ca eu să îmbrac un toc în două ore decât să realizez zece tocuri în acele două ore. Acel toc trebuia să arate perfect. Am trăit un an această experiență, iar după ce m-am întors mi-am dat disertația în România (tema fiind «Degradarea metalelor – rugina», o metaforă a efemerității și degradării umane supuse trecerii timpului), cu doamna profesoară Ioana Avram, care a știut mereu să scoată tot ce este mai bun din mine. Este acea profesoară care, în anul III de facultate, nu a vrut să mă treacă până ce nu am venit cu acea idee care să-i exalte simțurile… Atunci am descoperit laserul… Aceasta a fost ideea mea care a reușit să mă aducă unde sunt azi. După laser, am descoperit că pot face pantofi minunați cu toc printat 3D, iar aceste experimente fac parte și azi din proiectele mele. Este adevărat că print-ul 3D este destul de costisitor, iar procedeul în sine, de la idee la produsul finit, este complicat, dar îndrăznesc să visez și la o mașină 3D. Tot atunci, la disertație am experimentat print-ul pe pielea lăcuită, care acum cinci sau șase ani nu era în vogă. Toate acestea erau experimente la vremea aceea.
Colecția a avut impact, iar apoi a început viața mea… Am început să lucrez în diverse ateliere, iar acum trei ani am primit cadou de ziua mea site-ul www.bianca-georgescu.ro. De atunci am început să colaborăm, ea fiind cea care se ocupă de partea virtuală a brandului, de organizare, clienți, site etc. Eu mă ocup de partea artistică și de producție.“
Face orice fel de pantof de la zero
„Da, am clienți care vin cu poza. Îmi spun că vor acel pantof, iar eu trebuie să mă conformez, fiindcă îmi doresc ca fiecare client să fie mulțumit. Evident, am colecțiile mele, însă colaborez cu mulți dintre clienții mei pentru a ajunge la produsul la care aceștia visează. Ei pot veni cu jumătate de idee și apoi ajungem la un produs final care să le placă foarte mult… Cert este că mă adaptez la fiecare persoană în parte. Fac orice tip de pantof, iar unul dintre cele mai de succes modele a fost Halab – cizma lungă, peste genunchi, cu decupaje laser pe partea exterioară, inspirat din portjartiere. Un model realizat din piele stretch, versatil, extrem de potrivit pentru oricine vrea să încalțe ceva foarte comod și ușor de asortat.
Colecția viitoare se va baza, pe lângă design, pe calitate. Tălpile vor fi din piele, vor fi produse bune, de top, din cele mai bune materiale, chiar dacă producția va fi mult mai scumpă. Folosesc și materiale speciale aduse din India, iar cele mai multe sunt ediții limitate. Scopul meu este să vizez mai mult piața internațională, pentru că în România mă lovesc prea des de o mentalitate care deja mă întristează: «Cum, acești pantofi sunt 600 de lei? Dar îmi pot lua cu 400 de lei de la Zara…». Dar acelea sunt produse realizate în țări sărace pe 2 lei… Calitate îndoielnică, preț mare pentru ce sunt ele, și cu siguranță le vei mai vedea la multe persoane din jurul tău.
Nu poți compara un produs handmade, unde îți poți alege materialele, forma, cu un produs de serie…
Cele mai multe comenzi le-am avut în Emiratele Arabe Unite. Colecția care s-a vândut foarte bine aici este cea numită Umayyad (inspirată din elementul definitoriu al artei islamice – arabescul).“
Ca antreprenor, speră în inițiative de susținere din partea statului
„Mă simt liberă ca antreprenor! Eu centrez, eu dau cu capul, eu sunt responsabilă dacă lucrurile merg sau nu. Dar există și o parte mai grea, aceea în care simți că nu te ajută nimeni, iar aici mă refer la stat… Există multe piedici, există multe taxe, iar la sfârșit vezi că rămâi cu puțin, deși ai o cifră de afaceri semnificativă… Poate aș trece cu vederea și aceste taxe dacă ar exista niște proiecte și inițiative din partea statului care să ne susțină, pentru că mă uit în jur și văd că există potențial. Sunt mulți români faini, care vor să se dezvolte și să transforme ideile lor în proiecte minunate. Din păcate, acești oameni răzbat greu aici – dacă răzbat! –
și tocmai de aceea mulți dintre ei iau drumul străinătății…“